De la începutul lunii iunie, Poliția Locală Bistrița a demarat controalele privind achitarea tarifului de parcare în zonele reglementate, deținerea unei viniete albastre sau a unui abonament de parcare valabil.
Într-o conferință de presă susținută vineri, primarul Gabriel Lazany a precizat că până la momentul respectiv au fost eliberate 15.634 de viniete albastre pentru cetățeni rezidenți în Bistrița (contracost + gratuite pentru parcările de reședință) și 1.279 de abonamente pentru cetățeni nerezidenți în oraș.
Săptămâna aceasta, au fost identificate 127 de autoturisime pentru care nu era achitată taxa de parcare, fiind aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.700 lei și 78 de avertismente.
În zona Pieței Decebal s-a constatat că o persoană a afișat la bordul mașinii o vinietă albastră fără a avea acest drept, deoarece autoturismul era înregistrat fiscal în altă localitate (Cetate), fiind aplicată sancțiune contravențională. De asemenea, dacă va fi identificată, va fi amendată și persoana din Bistrița care i-a dat vinieta albastră, care va veni la pachet și cu interzicerea dreptului de a mai cumpăra vinietă.
În această perioadă au venit 282 de cereri de transfer pentru autotuturisme de la cetățeni din alte localități, care s-au mutat în Bistrița.
De la începutul anului și până la 31 mai au fost înregistrate 4.091 de mașini noi în Bistrița (3.112 pe persoane fizice și 979 pe persoane juridice).
Din cele 15’000 vignete eliberate câte sunt gratuite pentru Deținătorii de abonament ?
Altfel încasări de 300’000 euro ? In condițiile in care s-au transferat 3 milioane de euro la echipa de handbal ?
Pentru ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap, de către persoane care nu dețin permis de parcare ca atare, când începeți să verificați și sancționați? Deși sunt locuri libere, le ocupă pe acelea.
Mulțumesc
Stai sa vezi măriri de taxe în anii următori, când se va inaugura noul stadion de 64 milioane euro și echipa de fotbal locală tocmai a promovat din liga satelor în liga comunelor. Bistritenii vor suporta cheltuielile stadionului și salariile gloabelor. Guvernul vrea sa ne mărească tva ca cică nu sunt bani dar în schimb se fac stadioane fără sa fie nevoie.
Întreb, poate ne explică vreun consilier local, de ce au creeat și aici o categorie de speciali, adică cei care primesc gratis vinieta doar pentru că au închiriat loc de parcare de la Primărie? Cu ce-s mai deosebiți față de cei care locuiesc în noile blocuri și care au cumpărat parcare de la dezvoltator? Cu ce scop își diminuează veniturile Primăria oferind bonusul ăsta?
Probil pentru că cei care închiriază un loc de parcare aduc deja venituri Primăriei, spre deosebire de cei care au cumparat locul de parcare de la dezvoltator și au adus venituri doar dezvolatatorului și nu anual Primăriei. Are logică?
Logică ar avea. Dar totuși bonus oferi ca să stimulezi o plată anticipată, o cantitate mai mare achiziționată, deci pentru un avantaj. Iar în cazul ăsta, unde-i avantajul?
@gicu, eu am plătit parcarea de reședința cu un an în avans pentru a putea obtine vignieta și pentru anul în curs.
în conditiile astea asa-i că are logică ca să beneficiez de un tratament deosebit din partea primăriei?
@equlizer. Ok, m-ai lămurit! Dacă e pentru plată anticipată, atunci e logic să primești bonus vinieta albastră.
Groful 8 voturi se crede pe moșia lui tacsu.Cum aplică el sancțiuni pe viață ,pentru persoana care a dat vinieta altei persoane și pe lângă amendă nu va mai avea drept să cumpere alta?La steluță in piept pe care sa o poarte amărătul ăla toată viața nu s-a gândit Dirlewanger-Fantomas?
Trebuia să fie o taxă unică, de 100 de lei pe an, inclusiv pentru cei care au loc de parcare închiriat și pentru oricine dorește să o cumpere. O mașină din Livezile sau una pe persoană juridică distruge mai mult asfaltul? Ocupă mai mult loc? Așa nu ar fi fost niciun fel de discrimare și nici o nemulțumire. 600 de lei e exagerat, totuși impozitul pe o mașină obișnuită este de 150 de lei. Și chiar dacă mașina este înmatriculată în altă localitate și nu plătește impozit în Bistrița, proprietarul vine în Bistrița și alimentează de aici, o repară aici, cheltuie bani în Bistrița, susținând astfel economia locală.
eu i-as amenda si pe aia care lasă în urma cotețelor lor pete de ulei sau mizerie.
nu mi se pare normal să vezi prin parcările supermarketurilor pete imense de ulei, numai la noi se permite așa ceva; gândiți-vă că toată zoaia aia se duce în pânza freatica.
în țările civilizate la care belim ochii cu invidie, așa ceva duce la retragerea dreptului de a mai circula cu hârbul respectiv.
Tembelii astia nu stiu nici macar sa cumpere niste aparate de scanare a numerelor de inmatriculare ca sa vada daca au platit sau nu taxa … trebe sa fim ca in deceniul trecut cu vignete lipite de parbriz … vina asta o poarta toti prostii care lo votat pe asta de primar.
Vad ca foarte lume se plange,poate pe buna dreptate,dar eu alaturi de zeci de soferi,la nivelul orasului s-ar putea sa fim cateva sute ,care,suntem multumiti,avem parcare de domiciliu,dar nu platim pentru ea,parcand pe portiunile hasurate,,unde parcarea este interzisa,vecinii ne cunosc,nu parcheaza nimeni in locul nostru,vinieta albastra nu trebuie s-o platim ,nu este loc de parcare nici amenajata nici neamenajata,fiind parcarea interzisa,nu ne amendeaza nici ca parcam pe locuri interzise, neavand alternativa de parcare,singurul neajuns este ca blocam ADI deseuri si cate un vecin care nu poate iesi din parcare.