Actualitate

Care sunt stațiile de pe traseul Liniei Verzi (4) între Unirea și Viișoara

Cele zece autobuze electrice intră în circulație pe traseul Liniei Verzi, denumită Linia 4, marți 1 iulie dimineața. Pe Linia Verde sunt 23 de stații între Unirea și Viișoara, inclusiv capetele de linie.

Autobuzele vor circula la interval de 20 de minute în zilele lucrătoare și 30 de minute în zilele nelucrătoare, în fiecare zi între orele 07.00 – 21.30.

Aici ruta, orarul și harta interactivă, unde puteți selecta stația pentru a vizualiza sosirile, programul, alte informații și hărți în timp real.

Tur:

Retur:

De marți 1 iulie, toate modificările de grafice vor fi vizibile în aplicația TMX Transport Bistrița și pe panourile electronice din stații, urmând ca panourile fizice să fie actualizate ulterior.

Prețul unui bilet este 3 lei. Acesta are o valabilitate de 60 de minute de la validare. Tot ce este deja aprobat ca gratuitate sau reducere pentru transportul public în comun la Bistrița se extinde și asupra acestei rute.

Din 1 iulie, oprirea/staționarea autovehiculelor este strict interzisă (în afara locurilor special amenajate) pe următoarele trasee: Unirea – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Unirii – Liviu Rebreanu – Dornei – Piața Centrală – Gheorghe Șincai – Bulevardul Independenței – Libertății – Calea Dejului – Viișoara – DN 17 (Linia Verde) și Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului (Axa de transport public). Parcarea la bordură atrage după sine amenzi de la 405 la 1.012,5 lei, între 2 și 5 puncte amendă, precum și ridicarea mașinii plus taxa aferentă de 416,5 lei.

16 comentarii

  • Pretul unui bilet gratis … adica trei lei … mah da puteti sa mai mintiti … uite chiar de aia o sa mearga lunea tot cu masinile … ca sa va invete sa nu mai mintiti ca e gratis … pt ca asa a ti spus ca e gratis … sa va fie clar.

    30
    31
    • Precizări importante legate de titlurile de călătorie:

      Începând cu 01 iulie 2025 biletul de 1 călătorie va fi valabil timp de 60 minute de la achiziție (validare automată la achiziție) și poate fi folosit pe mai multe autobuze, indiferent de linie, în decursul celor 60 minute;
      Biletele cu valabilitate de 60 minute și transferuri multiple vor fi disponibile la achiziție prin aplicația mobilă, card bancar direct la validator sau de la colegii noștri șoferi;
      Abonamentele și biletele achiziționate de călători până in 30 iunie 2025 la prețurile actuale vor fi valabile până la epuizare ori până la data expirării acestora;
      Începând cu 01.07.2025, ora 00:00, se vor putea achiziționa titluri de călătorie doar la tarifele actualizate.
      https://tmxbn.ro/tarife-modificate-pentru-bilete-si-abonamente-incepand-cu-1-iulie-2025/

      10
      1
  • Ne putem imagina ce a fost in mintea lui Crețu.Vreo 2 sau 3 mii de bistrițeni și bistrițence la ora 7 ieșind din scările de blocuri cu bicicletele din dotare ,cu copiii pe ghidon sau pe portbagaj sau și ,și in cazul în care au doi mai mici în dotare,pedalând in șir indian pe pistele de 80-90 de cm lățime in drum spre creșe grădinițe și apoi să prindă condica de la ora 8.Ăstoa pe lângă ăia care merg snguri pe biciclete la muncă ,la serviciu Aduce cu China și revoluția culturală de acum vreo 50 de ani ,mai puțin cu China de azi că acum chinezii sunt printre cele mai motorizate natiuni.S-a gândit el că dacă nu poate pune statuia unui lider chinez la sens în mijlocul artezienei ,măcar să-i facă pe bistrițeni chinezi.

    7
    15
  • Tocmai ce am instalat si incercat aplicatia TMX, super tare, felicitari. Si optiunile de pret sunt foarte variate fata de ce auzisem pana acum in online. Ma bucur ca si in Bistrita avem parte de evolutie in transport public.

    9
    5
  • Vine omul cu mașina de pe Bârgău, își aduce copiii la școală și merge la servici sau are treabă în oraș, își lasă mașina la intrare in Livezile in parcarea amenajată la capătul liniei “verzi” și se urcă în autobuzul electric. Nu are nevoie de bulină, nu caută loc de parcare nu poluează și nu aglomerează orașul!
    Toată lumea este mulțumită, bârgoanul, bistrițeanul, primarul etc!
    Și apoi m-am trezit din vis și realizez ca de fapt capătul liniei e în Unirea, nu ai unde parca toți îs nervoși și mulțumit îi numai răducu, că “am primarul meu si fac ce vreu”!

    17
    33
    • @ Marius, Sunt locuri de parcare libere câte vrei la marginea oraşului în Cocoşu în parcările de la Sala Polivalentă, stadionul de fotbal, pârţia de schi la peri seculari etc

      22
      3
  • @Marius , Oamenii au treabă în mijlocul oraşului nu la Cuca Măcăi în Livezile etc deci este nevoie de parcări mari în mijlocul oraşului !

    25
    4
  • OMULE .
    Nicaieri in Europa nu se mai investeste in parcari mari in mijlocul oraselor.
    Politicile de MEDIU interzic toate aceste aberatii pe care tu le doresti fara sa cunosti repercursiunile negative asupra sanatatii tale dar mai ales a noastra cei informati.
    Asa este o viata moderna si echilibrata.
    Iti lasi coapta la marginea orasului si te deplasezi cu BUS-urile electrice sau taxiul la cumparaturi.
    Nu iti place du-te-n BELARUS.

    2
    11
    • @ Bălan, Chiar tu ai o coaptă chiar în mijlocul oraşului cu care tu singur ai spus că te deplasezi la cumpărături la Kaufland în partea cealaltă a oraşului .
      Unde te crezi aici la Minsk ? 🤣

    • Domnuu..”ecologistul lu pește”, de ce vorbești dacă nu ști….?! Din contră,sunt parcări subterane cu -1,-2 în orașe ca și Bistrița chiar în centrul orașului,unde au oamenii treabă. Dar probabil îți place doar să te bagi in seamă, așa aiurea…
      Dacă se face ,DE CE au făcut….
      Dacă NU se face, aaa..DE CE nu au făcut…!
      Cu de ăștia ca tine,nici cum nu e bine…

  • pt Cocosul Bargaun:
    Propuna sa aplici ceea ce ne recomnazi , iar de la parcarile mentionate poti alerga la satiile de autobuz din Unirea ,21 sau 22, tu alegi.
    Dupa 2 saptamani asteptam concluziile.

    1
    13
    • @paul, În Cocoşu este cel puţin o staţie de autobuz pe strada Valea Ghinzi aproape de Sala Polivalentă nu trebuie de mers până în Unirea să iei autobuze.
      Deasemenea la Sala Polivalentă este o parcare de autocare unde pot staţiona multe autobuze în aşteptarea călătorilor.

      12
      0
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

OSZAR »