La Muzeul Bistrița este deschis în acest weekend Salonul de minerale, fosile și geme, unde participă specialiști din domeniul geologic din țară, cât și colecţionari pasionați și comercianţi din Satu Mare, Baia Mare, Timişoara, București, Argeș, Bistriţa, Sângeorz-Băi.
Expoziția cu vânzare, care a început vineri, poate fi vizitată sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 20.00.
Vizitatorii de toate vârstele au prilejul să aprecieze frumusețea, complexitatea și diversitatea ”florilor de mină” (pirită, blendă, galenă, baritină, stibină etc.) și a mineralelor brute specifice subsolului românesc, din Carpații Orientali (zona minieră Baia-Mare – lanțul vulcanic Oaș-Gutâi-Țibleș) și Munții Apuseni, dar și din alte zone geografice ale lumii.
Sunt expuse colecţii variate de pietre semipreţioase, obiecte decorative, fosile din diferite ere geologice – Paleozoic, Mezozoic, Neozoic (amoniți, corali, fosile de animale marine din Maroc, lemn fosil), iar pentru copii minicolecții și colecții didactice deosebite, provenind de pe aproape întreg mapamondul. Un loc aparte îl ocupă bijuteriile (inele, medalioane, coliere, cercei, pandantive) confecționate din argint și cupru argintat, alături de cele realizate din peste 60 de tipuri de pietre fine şi ornamentale (turcoaz din Iran, safir, smarald, rubin, citrin, lizardit, cristal de stâncă, aragonit, hematit, ametist, onix, calcedonie, jasp, agat, malachit, sardonix, staurolit), meteoriți, tectite.
Adaugă comentariu