Pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs între localitățile Nimigea de Jos și Nimigea de Sus, în urma căruia trei persoane au fost rănite.
La locul accidentului, produs marți dimineață, a aterizat și elicopterul SMURD.
La sosirea echipajelor, toate victimele erau conștiente, cooperante și neîncarcerate, informează ISU Bistrița-Năsăud. Cei trei bărbați, în vârstă de 32, 69 și 74 de ani, prezentau politraumatisme. Ei au fost asistați medical la fața locului, iar ulterior au fost transportați la UPU-SMURD Bistrița cu două ambulanțe – una SMURD, una aparținând Serviciului de Ambulanță Județean – respectiv de elicopterul SMURD.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis:
”Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe Drumul Comunal 40B, între Nimigea de Jos și Nimigea de Sus.
La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din Nimigea de Jos a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 69 de ani din Nimigea de Sus. În urma accidentului, cei doi șoferi și un pasager de 74 de ani din autoturismul condus de bărbatul de 69 de ani au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a șoferului de 32 de ani a indicat un rezultat negativ. În cazul celuilalt șofer, testarea nu a putut fi realizată din cauza stării de sânătate, urmând să-i fie recoltate mostre biologice la spital.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilită cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier”.
Adaugă comentariu